Lista mea de bloguri

joi, 5 mai 2011

Hey you look like somebody I used to know


Neonul pâlpâia slab în spaţiul sufocant din baie. Era modul lui tăcut de a-şi plânge de milă. Fereastra lăsa să scape doar câteva raze slabe de soare.
Nu era încă timpul pentru a crea lumi noi. Scriitorul îşi ţinea palmele sub jetul puternic de apă. Picăturile muşcau din pielea lui cu o forţă jalnică dar împreună formau o armată puternică.
Luna martie îi oferea o somnolenţă enervantă. Vroia să se apuce de scris, să inşire cuvinte pe spaţiul alb. Dar scânteia magică nu s-a produs. Lumile noi erau încă nedescoperite.
El era ştiutorul, stăpânul, creatorul. Oamenii plăteau ca să pătrundă în lumea lui. El era Dumnezeul personajelor. Doar că acum nu mai era nimic. Stătea în baia lui rece şi aştepta ca vântul să îi şoptească ceva. Avea nevoie de ajutor.
Nu se mai putea bucura de aventurile sale. Era pe uscat iar înaintea lui se întindea o mare de otrava. Trebuia să creeze puntea, să despice valurile tulburi şi să supravieţuiască acestei baricade.
Simţea că cineva avea să îl salveze. Cuvintele zburau prin capul său. Milioane de fluturi veneau spre el dar se pierdeau în umbră.
Auzea cum cădeau fără viaţă la pământ. Trebuia să vadă lumina soarelui. Soarele de martie era obligat să îi înapoieze visele. Primăvara nu mai avea dreptul să îi fure speranţele şi fericirea.
A deschis larg fereastra iar soarele cădea leneş pe faţa lui. Nu simţea nimic, nu auzea nimic. Inima i se oprise pentru câteva secunde. Realizase că nu mai era decât o umbră. Era o epavă emoţională.
Oare nu mai avea să scrie nimic? Avea să se piardă în bezna aceea dezgustătoare? Urma să trăiasca cu povara neputinţei sale?
Nu putea lăsa să se întâmple asta. Putea să iasă din întuneric, trebuia doar să cheme fluturii inapoi. Fluturii puteau să îi lumineze imaginaţia. Cui îi păsa dacă nu îi va veni inspiraţia pe moment?
Avea de gând să lase pereţii beznei să cadă, să se sfărâme până când ultimul fir de praf va fi distrus de briza renaşterii lui. Ştia că se va ridica din acest dezastru. El era stăpânul deci el putea să decidă cine câştigă şi cine pierde.
Dar ăsta era Universul real,nu o lume fantastică plăsmuită de el. În acest univers el era doar un pion inofensiv. Nimeni nu avea să ştie prin ce chin trece el, prin ce agonie trebuie să treacă în scopul de a elibera fluturii. Probabil că nimănui nu îi păsa că el stătea în acel mediu sufocant, torturat de neputinţa lui. Ar fi plâns dacă lacrimile lui nu ar fi secat cu mulţi ani în urmă.
Era absolut singur. Nimeni nu era lângă el, nimeni nu va veni să îi spună că întunericul este urmat de lumină. Vroia cu atâta disperare să audă sunetul muzical scos de aripile fluturilor. Puteau să trăiască doar o zi pe Pământ, o zi ar fi însemnat o eternitate pentru el. O eternitate plăcută, o Shangri-La personală,ascunsă după piscurile negre ale suferinţei. Dacă o găsea, avea să îşi deschidă şi el aripile şi să plutească peste tot ce era muritor. Îşi imagina acea putere care îi ieşea din corp, făcând flăcările să se stingă, oprind ţipatul acela oribil din abisul inimii sale.
Îşi spunea de fiecare dată că viaţa nu era doar o glumă dar ajungea să râdă cu lacrimi când se auzea. Viaţa era o gluma proastă pentru el care se repeta veşnic. Mereu era dus de nas, mereu era lăsat să îşi dea seama cât de naiv e. În fond, el era pentru lume doar un copil speriat de maturizare. Era de-a dreptul jalnic. Credea că nişte simple cuvinte se pot transforma în fluturi şi că pot picta paginile goale ce râdeau încontinuu de el. Priviţi la bietul puşti care nu e în stare să iasă din baie şi să îşi câştige existenţa. O să moară de foame pentru că a ajuns doar o epavă. O mică epavă speriată.
Ieşise din baie şi işi îndrepta paşii obosiţi spre birou. Când îi atingea lemnul lăcuit, nu mai simţea absolut nimic. Îi era foarte frică de ce putea deveni. Efectul acelei tragedii emoţionale încă îi mai umplea capul. Îşi simţea corpul inutil, umplut de o stare catatonică. Nu ştia ce să facă, se simţea pierdut în tot acest labirint al vieţii. Avea nevoie de fluturi, de fluturii lui neîmblânziţi şi coloraţi,ce brăzdau întunericul. Erau felinarele minţii sale care îl purtau dincolo de Linia Orizontului. Trebuia doar să găsească întrerupătorul prin toată dezordinea din gândurile sale.
Era o idee bună iar dacă mergea ar fi aşteptat toată noaptea acel colac de salvare. Puteă să simtă cum i se aprinde sufletul. Căldura împrăştia încet ceaţa deasă. A reuşit să îşi mişte trupul înainte ca lumina soarelui să moară. Era pe cale să deschidă ochii minţii şi să işi încheie acest somn lung şi curmat de coşmaruri. Perioada sa petrecută în purgatoriu ajungea la sfârşit.
Focul nu mai avea să îi ardă pielea niciodată. Stropii de soare au fost îmblânziţi de puterea imaginaţiei sale. Putea să vadă cum fluturii îşi începeau dansul lor etern în lumina aceea orbitoare care curgea în culorile primăverii. Simţea triumful unui copil care a învăţat să meargă pe bicicletă. Iar mersul pe bicicletă rămâne întipărit în minte pe veci.
În după-amiaza de martie, Stăpânul a reuşit să îşi deschidă aripile. A aşteptat atât de mult timp ocazia să zboare alături de fluturi, din nou. Era pregătit să fie purtat în Pământul Său al Făgăduinţei. Păşea pe iarbă,sub soarele primăverii iar penele cădeau din aripile sale şi aterizau uşpo pe pământ.
Totul începea să se lege. Cuvintele formau propoziţii iar propoziţiile împânzeau spaţiile albe ale foilor. Milioane de cuvinte dansau în jurul lui şi îl purtau în diferite Lumi pe care doar el le putea privi cum luau naştere. Nu mai exista durere unde era el iar suferinţa ardea în cel mai întunecat loc al Infenrnului.
Visând cu ochii deschişi, s-a aşezat la biroul său şi a umplut acele spaţii fantomatice de pe hârtie. În sfârşit, a regăsit mult pierduta bucurie a creaţiei care l-a învăţat că fluturii nu mor niciodată în propriul său univers.
El era Ştiutorul,Stăpânul,Creatorul şi era pe cale să creeze o explozie de culoare în Infernul Cenuşiu ce l-a ţinut atâta amar de vreme prizonier.


Dariei, prietena buna, jumatate vitala a personalitatii mele si aducator al realitatii in lumea mea. We are friends,enemies,horror fans,dreamers, Johnny and Paulie, but most important..We are a hell of a duo.

3 comentarii:

  1. te iubesc mai mult ca mancarea fa

    daria

    RăspundețiȘtergere
  2. ooo,asta inseamna mult de la tine,avand in vedere ca era sa ma omori pentru ca ti-am furat 2 lei din penar.<3333

    RăspundețiȘtergere
  3. this is Epic ! keep going on . iloveyou ba !

    RăspundețiȘtergere

si-au bagat nasu'